Îmi vine să mă las…

Strălucire ! Fast ! Miracol ! Extraordinar ! Excelenţă ! Bis, bis, bis…

Şi pot continua. Asta văd în diversele spectacole de calitate pe diverse canale de televiziune. Româneşti sau străine. Scenariu desăvârşit, interpretare ireproşabilă, replici geniale, lacrimi stoarse de la spectatori şi telespecatori. Umor fără cusur, capacitate empatică desăvârşită, răsuflare tăiată, gura întredeschisă, emoţii tumultoase, durere sau chiar disperare, descătuşare, determinare.

Mă uitam de curând la o piesă de teatru românească de prin anii 1970 şi ceva. Măiestrie, profesionalism, artă. Mi-a plăcut foarte mult. Şi fiică-mii (n-am fost surprins, îi place calitatea).

Apoi m-a apucat lehamitea. De mine (şi, recunosc, şi de alţii ca mine) ! De ce, Doamne iartă-mă, nu investesc nici măcar pe jumătate pasiune, măiestrie, grandoare în creionarea celui mai preţios tablou al Mântuitorului ? De ce mă ia lehamitea când expunerile noastre kitschx-oase Îl caricaturizează pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor ? Văd de multe ori sforţarea şi apelul la fantasmagoric pentru a îmbogăţi (!?) un personaj anost pe care-l prezentam ca fiind Isus. Încercăm sa-L scoatem pe Dumnezeu basma curată creionându-L aşa cum nu este de fapt.

Să fie asta oare un simptom a ne-umblării cu Isus ? Vorbim de personajul pe care de fapt nu-L cunoaştem în realitate ? Sau poate chiar umblăm cu el, dar el fiind împrumutat din basme închipuite ? Cine ştie…

Şi când mă gândesc că El, pentru bucuria care-i era pusă înainte – eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Iar noi iubim kitschul. Îmi vine să mă las de… kitsch. Gata, m-am lăsat. Vorba lui Wurmbrand : „Dacă e să fiu predicator, măcar să fiu cel mai bun”. Iar eu extrapolez : „Vreau sa-L prezint pe Isus (ca) CEL MAI CEL”.

x KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s