Îmi vine să mă las…

Strălucire ! Fast ! Miracol ! Extraordinar ! Excelenţă ! Bis, bis, bis…

Şi pot continua. Asta văd în diversele spectacole de calitate pe diverse canale de televiziune. Româneşti sau străine. Scenariu desăvârşit, interpretare ireproşabilă, replici geniale, lacrimi stoarse de la spectatori şi telespecatori. Umor fără cusur, capacitate empatică desăvârşită, răsuflare tăiată, gura întredeschisă, emoţii tumultoase, durere sau chiar disperare, descătuşare, determinare.

Mă uitam de curând la o piesă de teatru românească de prin anii 1970 şi ceva. Măiestrie, profesionalism, artă. Mi-a plăcut foarte mult. Şi fiică-mii (n-am fost surprins, îi place calitatea).

Apoi m-a apucat lehamitea. De mine (şi, recunosc, şi de alţii ca mine) ! De ce, Doamne iartă-mă, nu investesc nici măcar pe jumătate pasiune, măiestrie, grandoare în creionarea celui mai preţios tablou al Mântuitorului ? De ce mă ia lehamitea când expunerile noastre kitschx-oase Îl caricaturizează pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor ? Văd de multe ori sforţarea şi apelul la fantasmagoric pentru a îmbogăţi (!?) un personaj anost pe care-l prezentam ca fiind Isus. Încercăm sa-L scoatem pe Dumnezeu basma curată creionându-L aşa cum nu este de fapt.

Să fie asta oare un simptom a ne-umblării cu Isus ? Vorbim de personajul pe care de fapt nu-L cunoaştem în realitate ? Sau poate chiar umblăm cu el, dar el fiind împrumutat din basme închipuite ? Cine ştie…

Şi când mă gândesc că El, pentru bucuria care-i era pusă înainte – eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Iar noi iubim kitschul. Îmi vine să mă las de… kitsch. Gata, m-am lăsat. Vorba lui Wurmbrand : „Dacă e să fiu predicator, măcar să fiu cel mai bun”. Iar eu extrapolez : „Vreau sa-L prezint pe Isus (ca) CEL MAI CEL”.

x KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

Se întâmplă din ce în ce mai des…

Dacă vreau sa vorbesc serios cu mine, dar fără a fi subiectiv, atunci vorbesc cu Doris (fiica mea). Deja ţine de statistică. S-a întâmplat de foarte multe ori să ne „trezim” că spunem aceleaşi cuvinte şi expresii, ba chiar idei articulate. Ce mă „enervează” este faptul că în ultimul timp se întâmplă foarte des. Parcă e replica mea în miniatură.

Ieri îmi spune că i s-a întâmplat ceva ce mie mi se întâmplă deseori. Însă, faptul că ea a descris situaţia m-a făcut să conştientizez altfel, cumva din exterior, parcă printr-o dedublare. Şi m-a pus pe gânduri. Dar nu numai atât, m-a făcut să iau o dublă decizie. Una în ceea ce priveşte eliberarea de o deprindere negativă şi înlocuirea ei cu o trăsătură superioară.

Mâine vă spun ce mi-a povestit.

De cati crestini e nevoie sa schimbe un bec ?

Am preluat articolul acesta de la dr. Andrei Patranca.

De câți credincioși e nevoie ca să schimbi un bec?

De cati calvinisti e nevoie ca sa schimbi un bec?
De nici unul: daca e predestinat ca becul sa se schimbe, se va schimba singur!

De cati ortodocsi e nevoie ca sa schimbi un bec?
Schimbare? Ce schimbare? Becul a fost pus aici de Sfintii Apostoli! Continuă lectura