Am citit un articol despre psihologia bârfei. Printre multele sale caracteristici mi-a sărit în ochiul moral următoarea descriere:
Poate cel mai interesant mecanism psihologic al bîrfei este catharsis-ul. Funcţia catartică a bîrfei se exprimă prin eliberarea unor sentimente/trăiri negative, ca furia, ura, frustrarea, dezamăgirea, invidia, dezgustul, resentimentele. În acest fel, bîrfa este terapeutică. Funcţia catartică, la unele comunităţi, este foarte ferm delimitată de orice nu este bîrfă. În Africa, aflăm că există populaţii în care bîrfa răutăcioasă este pedepsită prin tăierea buzelor sau chiar moarte, dacă ea are loc în afara unor timpi ceremoniali în cursul cărora exprimarea publică a emoţiilor negative este permisă.
Material preluat din
Dilema Veche, nr.121 – 19 mai 2006.
Cu alte cuvinte, ar putea spune unii, ne facem un foarte mare bine atunci când bârfim. Conform funcţiei catartice noi nu exprimăm prin violenţă verbală sau fizică furia, ura, frustrarea, invidia, dezgustul etc., ci, într-un mod „nevinovat”,  glumind pe seama altora, scoţându-le în evidenţă toate greşelile, păcatele, faptele de ruşine.

Nu, nu e bine. Bârfa este un mijloc artificial prin care, scoţând în evidenţă păcatele celuilalt, mă situez pe o treaptă superioară în raport cu „victima”.

Inteligenţa, bunul simţ puţine efecte cer, căci se impun prin sine.

Anunțuri