Pe site-ul realitatea.net am citit o ştire „Cuvintele pot cauza dureri fizice”. Articolul întreg poate fi citit aici. Cuvinte ca tortură sau chinuitor sunt cuvinte care stimulează centrii de durere din creier chiar şi atunci când nu simţi de fapt durerea. Cercetători de la Universitatea Jena din Germania afirmă faptul că, vorbind despre propria durere se activează, în creier, ceea ce ei numesc „matricea durerii”.

Pe de o parte mi se pare a fi o ştire importantă, folositoare, pe de altă parte am senzaţia că am aflat ceva copilăresc.

De ce este aceasă ştire importantă, folositoare? Pentru că mă ajută să înţeleg o situaţie ciudată de la înmormântări. Am observat că, oamenii vorbesc despre defunct lucrurile frumoase, bune în mod special din partea familiei. Ce bine se simţea într-o anumită perioadă a vieţii sale, ce talent avea, ce frumos surâdea etc, etc. Pare un fel de tortură, dar de fapt este opusul durerii.  Nu e vorba doar de „să nu-i vorbeşti de rău pe defuncţi”, ci tocmai pentru a ameliora din durerea pe care cineva o simte în astfel de situaţii, se asaltează cu imagini, amintiri evocate cu ajutorul cuvintelor, care produc o atenuare a durerii.

S-ar putea înţelege din artiolul de pe realitatea.net că nu e bine să folosim cuvinte dureroase. Acest lucru ar fi imposibil şi nefolositor. Când părintele spune copilului „ai grijă, nu umbla cu cuţitul pentru că ai să te tai” nu doreşte să-l facă să înţeleagă altceva, decât că e foarte periculos să te joci cu un aşa obiect. Doreşte să-i trezească teama, pentru a evita lucrul dăunător.

De ce mi se pare copilăros? Pentru că ceea ce noi nu am văzut efectiv cu ajutorul aparatelor moderne din ziua de astăzi, totuşi, am simţit, am trăit nu de puţine ori. Când ni se spun cuvinte care ne descriu într-un mod foarte neplăcut, pe lângă disconfortul sufletesc ce-l simţim, viscerele ne transmit şi ele dezacordul cu descrierea. Un fior, un tremur, o lamă rece care străbate plexul solar, dispneea, vasoconstricţia, moliciunea genunchilor şi multe alte variaţiuni de reacţii fizice care ne lovesc fără nici o „remuşcare”.

De ce oare Isus Christos este numit Cuvântul? Şi nu orice cuvânt, ci Acela care S-a făcut trup. Prin cuvânt a făcut Dumnezeu lumea. Din nimic! De ce Cuvântul se numeşte pe Sine Adevărul?

Nu orice cuvânt şi cuvântare este de folos. Ci acel cuvânt, acea cuvântare care are putere de exemplu. Nu orice declaraţie de dragoste (cuvântare) este neapărat adevarată, ci aceea care se sacrifică pentru obiectul dragostei sale. Nu toate cuvintele care promit merită atenţia noastră, ci acelea care sunt adevărate. Nu toate promisiunile de bine trebuiesc luate în seamă ci Cuvântul care este Viaţa.

Pentru creştinul trăitor, ISUS, Cuvântul este CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA.

Iată de unde puterea cuvântului.

Anunțuri