Creştinii pot ajunge „dezechilibraţi”? Pot suferi creştinii tulburări psihice?

Împrejurările mi-au „demonstrat” faptul că nimeni nu este scutit de tulburări, dezechilibre şi chiar traume psihice serioase. Cu ceva timp în urmă am întâlnit pe cineva care afirma, sus şi tare, că este imposibil ca un creştin să fie atins de vreo tulburare psihică majoră. Altcineva mi-a mărturisit că a avut convingerea fermă că un creştin nu poate suferi de tulburări psihice, dar că, în timp, datorită împrejurărilor şi-a modificat convingerile.

Tulburări psihice minore ori majore poate suferi oricine. Cauzele acestora pot fi diverse: de la trăirea unor evenimente imposibil de suportat până la vreo intoxicaţie cu substanţe chimice; de la un accident la cap pînă la o infecţie serioasă etc.

Oricine poate traversa momente tulburi, de la diverse tulburări de dispoziţie până la psihozele cele mai severe. Nu dintr-o data, nu hocus-pocus, ci în urma convergerii unor factori de predispoziţie cu un eveniment(e) stresant(e), traumatic ce produc naşterea/începutul dezechilibrului psihic.

M-am întrebat adesea de ce creştinii resping evidenţa. Unul din răspunsurile aflate duce la o falsă imagine despre tulburarea şi boala psihică. Aceasta se realizează printr-un proces de identificare a bolii psihice cu posedările demonice relatate de Biblie. Ori, trebuie ştiut faptul că realitatea bolii psihice diferă fundamental de realitatea posedărilor demonice. Ele pot avea asemănări, dar şi mari diferenţe. Pentru delimitarea manifestărilor demonice, un mic rezumat aici.

Al doilea răspuns este ruşinea şi are o componentă socială puternică. E ruşine să fi „nebun”. Ni s-a inculcat ideea că a suferi de orice tulburare psihică înseamna să fi „dus cu pluta”, să ai „probleme la mansardă”. De parcă un atac de panică ar însemna nebunie. De parcă a fi depresiv ar echivala cu apostazia.

Al treilea răspuns este fuga de responsabilitate, pe care am întâlnit-o, în mod special, la pastori, conducători de biserici. Această fugă de responsabilitate ascunde/maschează o teamă de un domeniu complet necunosut, pentru că cel ce se găseşte într-o astfel de situaţie îşi dă seama că nu are capacităţile necesare (cunoştinţe şi experienţă/practică). Apare aici şi negarea realităţii/problemei, a ceea ce nu poţi să stăpâneşti. De asemenea, fuga de responsabilitate poate avea la bază ignoranţa.

Sigur, pot fi mai multe cauze, mai multe răspunsuri. Eu m-am oprit la cele pe care le-am văzut în teren. Suferinţa psihică există şi poate afecta orice fiinţă umană. De altfel boala nu are preferinţe, statut social şi apartenenţă religioasă. De cele mai multe ori practicarea Scripturii, trăirea în pace, părtăşia în comunitatea creştină locală asigură creştinului echilibrul sufletesc necesar. Alteori „resursele” sale interioare sunt depăşite de evenimente, ori de răutăţi ale oamenilor şi are nevoie de ajutor. Simplele sfaturi şi apelul la rugăciune, chiar dacă necesare, se dovedesc a fi bune, dar insuficiente.

Aşa cum spune şi Neil T. Anderson, învăţătura creştină priveşte spre viitor pentru a forma creştinul, pentru a-l maturiza. Consilierea creştină priveşte în trecutul consiliatului pentru a vedea cum s-au format acele structuri dezadaptative şi cum îl condiţionează în prezent. Atît învăţătura creştină – care priveşte în viitor –  cât şi consilierea creştină – care priveşte în trecut – se aplică în prezent, aici şi acum, creştinului concret care are nevoie de suport pentru a depăşi un obstacol serios din viaţa sa.

A ignora realitatea tulburării psihice, înseamna, în opinia personală, a-l ignora pe cel ce are nevoie de suport emoţional, consiliere şi, de ce nu, psihoterapie.

Anunțuri

12 gânduri despre „Creştinii pot ajunge „dezechilibraţi”? Pot suferi creştinii tulburări psihice?

  1. Pety:

    zicala cu “probleme la mansardă” mi se pare cea mai relevanta. :)) Stii este vorba „prostul daca nu’i fudul nu este prost destul”. Asa mi se par unii care spun: „Eu domnule nu am astfel de probleme” insa nici nu realizeaza mai nimic o viata intreaga, pentru ca totdeauna da vina pe altii, sufera de „scuzita”, si fuge ca un las. Eu cred ca are psihicul prea slab si simte ca il apunca panica, si pentru ca este inadaptat la sine si la viata, da inapoi.

    Spurgeon recunostea ca avea constant stari depresive inainte si dupa marile evenimente. Nu ai cum sa dai totul din tine si sa nu te simti gol dupa aceia. Iosif, Moise, David, Ilie, Iisus, Pavel, toti marii oameni ai lui Dumnezeu au trecut prin astfel de stari, depinde de „turatia” implicarii. Unii nu ajung sa se goleasca niciodata; ii cred, daca nu dau mai nimic din ei, cum sa nu fie plini de ei insisi.

    Ok, mi-am spus punctul de vedere.
    Cu binecuvantari!
    Bun subiect!

  2. Ma intereseaza subiectul , am prietene care sufera de depresie si nu stiu cum sa le ajut in mod practic.
    Ma rog pentru ele, le-am sfatuit sa mearga la psihiatru, au fost, li s-au prescris antidepresive dar tot nu se simt bine.
    Cum as putea sa le ajut?

  3. Interesant aspect, ai atins o latura sensibila a societatii in general persoanele cu afectiuni ” psihice” de orice natura sunt etichetati
    „nebuni” a face pasul si a cere ajutorul este CEL MAI GREU.
    Asi raspune lui Vio – antidepresivele nu isi fac efectul ca dupa un antiinflamator…. ci in timp de 6 luni – un an de zile, lucrez in domeniu si imi permit sa fac acest comentariu!
    Felicitati inca o data ! Pety

  4. Citesc acum „Viata si Jurnalul lui David Brainerd” de Jonathan Edwards…si gasesc aceleasi lupte cu depresia in viata lui precum si in cea a lui Spurgeon.Oamenii mari ai lui Dumnezeu s-au luptat cu minciunile Satanei.
    Cinste si Onoare Regelui Isus.

  5. Nu esti din lume dar trebuie sa primesti ce-i mai bun ca esti preferatul Tatei.
    Trebuie sa te porti aspru cu trupul tau chiar si la 14-18 ani cand hormonii o iau razna.
    Trebuie sa ai incredere ca n-o sa-ti lipseasca nimic chiar daca vezi in jur ca cei care aumai mult decat tine mai inchid ochii la etica crestina pentru a obtine bunuri trecatoare.

    Cum sa nu fi dezechilibrat? Pai asta e esenta invataturilor de pe la amvoane de aiurea: noi nu suntem normali, suntem alesii 🙂

  6. Ce faci cu un pastor care atunci cand vorbeste intr-un dialog cauta ca Numai el sa (1) aiba dreptate? sau cand vorbeste (2) Numai cuvintele si experientele lui sunt importante?

    • Alexandru, iti recomand sa stai in preajma acelora care sunt preocupati in mod sincer de persoana ta, te incurajeaza, te sustin, te mustra cu blandete acolo unde este cazul. Nu-ti bate capul cu cei care se aseaza pe un piedestal si se admira continuu. Nu pierde vremea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s