Oamenii care comunica greu si se tem de legaturi sentimentale sunt considerati firi schizoide. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca ei se afla pe treapta premergatoare schizofreniei, ci ca au o anumita structura a personalitatii, ca nu doresc sa se lege in nici un fel, parand din aceasta cauza reci si distanti. Oamenii din aceasta categorie nu-i iubesc pe cei cu o credinta vie, implicata, ei prefera sa se apropie de orice sentiment inarmati cu scepticism si retinere. Iar aceasta pentru ca ar putea fi dezamagiti, ceea ce ar fi rau pentru ei. Credinta este pentru ei un lucru rational. Gandirea le este abstracta, legatura cu Dumnezeu lipsita de caldura. Deoarece nu se simt iubiti, cauta relatii libere, care sa nu-i oblige la nimic, si incep sa se teama de acestea imediat ce partenerul incearca o apropiere. De aceea omul cu un asemenea caracter ramane mai degraba un singuratic si se trezeste atras intr-un cerc vicios: refuzand intimitatea, el se afla de fapt in cautarea ei. Este un “arici” care isi scoate acele si devine agresiv de cate ori se apropie cineva de el.

Cateodata agresivitatea sa poate fi mijloc de stabilire a contactelor: ii e mai usor sa lege o relatie cu ajutorul intepaturilor, a iesirilor cinice, ironice, sau chiar a bataii decat prin tandrete si complimente. Asemenea tactici il feresc de relatii sentimentale de care se teme.

Cu siguranra ca in copilarie n-a fost suficient de iubit. Nu a existat nici o persoana care sa-i fi oferit in permanenta un sentiment de protectie si caldura. Dezamagirile si respingerile repetate (cateodata de catre rude), l-au facut neincrezator si inclinat spre iesiri violente.

Cel mai sigur ajutor pe care i-l poate acorda cineva este sa-i lase timp de gandire si sa nu-i interpreteze iesirile ca manifestari ale antipatiei. Apelurile si imperativele precum: “trebuie sa…” sau “esti obligat sa…” nu sunt de nici un folos.

In timpul sarbatorilor liturgice, un asemenea om prefera sa ramana undeva deoparte, “la marginea societatii” cum s-ar spune. El nu doreste sa fie implicat prin saluturi binevoitoare sau strangeri de mana. Nimic nu-i este mai nesuferit decat inaltarea mainilor in timpul slujbei sau imbratisarile induiosatoare. Palpitatiile cardiace si transpiratia mainilor sunt manifestarile lipsei de siguranta. Preotul il poate invita sa faca asemenea gesturi, fara a exercita insa vreo presiune. Nu trebuie sa ne lasam inselati de comportamentul lui rece si indiferent, adoptat chiar si atunci cand este provocat. Acesta este modul lor nu prea fericit de supercompensare a unei nesigurante sociale adesea neconstientizate.

Concluzie

Am descris mai jos patru tipuri de comportament nevrotic. Acestea se intalnesc arareori in forma lor pura, fiind de cele mai multe ori combinate. Chiar si omul “normal” are cate ceva din fiecare structura; asta nu inseamna insa o deviatie nevrotica a personalitatii. Abia accentuarea unuia sau altuia dintre tipurile de comportament in situatii conflictuale dezvaluie anumite slabiciuni. Hiper sau hipo adaptarea sociala sau religioasa, precum si deficientele izbitoare in domeniul “prelucrarii” unor conflicte sufletesti sunt semnele unui dezechilibru psihic.

Dumnezeu este altfel, de Jorg Muller

Anunțuri