Aici este clar ca elementul de baza este “frica”. Omul cu structura obsesiva vrea sa se asigure si sa se protejeze. Din aceasta cauza se si agata el atat de principii si formule; nimic nu ar putea fi mai rau decat modificarea propriei lui personalitati. Acestui tip ii este caracteristica o gandire magica: asigurarea prin reguli, interdictii si respectarea unei ordini acceptate il ajuta sa-si tina in frau temerile. Tendinta de a verifica de o suta de ori usile si robinetele, de a repeta la nesfarsit rugaciunile, de a numara masinile de pe strada sau de a cantari de zece ori o situatie inainte de a face urmatorul pas ii asigura sentimentul ca viata poate fi traita fara teama cel putin in urmatoarele cateva ore. Dupa care urmeaza un nou ciclu de impulsuri obsesive. Pornirea de a se spala la nesfarsit ilustreaza extrem de concludent de cate aranjamente si manevre este nevoie pentru a reinstaura vechea ordine: sentimentele de vinovatie pot fi si ele, spre exemplu, spalate pentru scurt timp. Gandirea magica inghite intreaga lume si insasi imaginea lui Dumnezeu. Evlavia fanatica si inclinarea spre dogmatism sunt semnele unei structuri religioase obsesive. Omul respectiv este cu siguranta prevazator, concentrat asupra telului sau, consecvent; dar toate acestea se manifesta intr-un mod crispat caci, de fapt, el n-are incredere in Dumnezeu. Ba chiar s-ar putea spune ca regulile dupa care traieste sunt cu atat mai mult aspre cu cat mai putina incredere are in Dumnezeu. Teama de a se face vinovat este adanc inradacinata in el. Cautarile in domeniul credintei pot provoca crize; de aceea el face totul pentru a se apara. Iar cea mai buna metoda de aparare este respectarea stricta a traditiei. Astfel stii macar pe ce poti conta.

Crestinul de acest tip se simte in permanenta suprasolicitat. Credintei lui ii lipseste dinamismul, libertatea celui ce nu mai este sclavul, ci copilul lui Dumnezeu. In viata de zi cu zi, el este un om ca oricare altul, linistit, credincios. Dar in clipele hotaratoare ale vietii religioase iese la iveala teama ascunsa in adancurile sufletului sau: devine fundamentalistul care emite judecati absolute despre cer si iad; el isi domina in chip de misionar anturajul, manifestand in comportament o marginire infricosatoare si interpretand toate lucrurile in litera lor. El ia mai mult decat da.

La un moment dat m-a cautat un om in varsta. Era disperat. Se straduise pana atunci din tot sufletul sa duca o viata crestineasca alaturi de sotia sa si fiul lor handicapat. Si iata ca un membru al parohiei sale ii spune ca e vinovat de handicapul fiului sau. In timpul rugaciunii, primea biletele in care acest om ii scria ca a fost imputernicit de Dumnezeu sa-l cheme la cainta. “Eu, Domnul Dumnezeu, iti voi preface inima in piatra, daca nu te caiesti. Si am sa te distrug, daca ma respingi”. Scrisoarea avea drept moto al optulea verset din Psalmul 103: “Indurator si milostiv este Domnul, si rabdator…”. Nici nu mai merita sa reproducem dovada vinovatiei, expusa mai departe. Cand i-am spus domnului respectiv ca Dumnezeu nu infricoseaza pe nimeni si nici nu pedepseste prin handicapurile innascute ale unui copil, acesta s-a mai linistit un pic. Totusi, cel ce-i scrises nu trebuia sa afle ca tovarasul sau de parohie a vizitat un psihiatru [crestin]. Fiindca “un adevarat crestin nu are nevoie de psihologi. El il are pe Isus”. Asemenea atitudini contrazic Biblia, care vede in medic o unealta a Domnului. Iar medic poate fi orice om pregatit in acest sens. Bigotul maniac va incerca sa faca totul in mod corect, dar in acelasi timp ii va critica mereu pe altii, varsandu-si asupra lor propriile nelinisti si incercand sa-i corecteze. Adesea el face pe credinciosul pentru a-si ascunde lui insusi faptul ca nu este chiar atat de credincios, ci incearca doar sa-si procure un sentiment de siguranta si liniste. Apropierea lui de fanatism da de gandit. Pentru el nesiguranta este o stare de spirit insuportabila, de aceea recurge la dogmatism. Omul cu o viata spirituala adevarata cunoaste nesiguranta. Ramane de sperat ca Dumnezeuil va conduce pe acest om la punctul sau zero, caci numai constatarea propriei incapacitati il poate face sa descopere indurarea. Oamenii cu o religiozitate birocratica sunt in primul rand impotriva unui lucru; ei lupta arareori pentru ceva. O asemenea mentalitate de luptator are un efect deprimant si respingator asupra celor din jur.

Un tratament psihiatric este posibil in acest caz doar atunci cand omul isi recunoaste singur neajunsurile propriului comportament.

Dumnezeu este altfel, de Jorg Muller

Anunțuri