Cunoasterea, iar la nevoie Cercetarea

Mai degraba cunoasterea adevarului. Scriptura spune ca judecata este a lui Dumnezeu. Apostolul Iacov este foarte drastic. El spune ce nu avem nici capacitatatea morala, dar nici capacitatea structurala de a judeca. In convingerile sale duhovnicesti a judeca pe altul insemna a te judeca pe tine insuti.

Sunt scoase la iveala dosarele securitatii (sau segmente ale acestora, fragmente disparate, marturii, consemnari etc.). Sunt puse in fata, inaintea publicului larg personalitati crestine neoprotestante. Se intampla un fenomen care incepe sa semene cu manifestarile din Vechiul Legamant: „omorarea” cu pietre. Chiar daca sunt si incercari serioase, morale de prezentare a unor adevaruri, de punere cap la cap a unor marturii valide, probate, „marele public crestin” dovedeste ca nu are maturitatea necesara de a prelucra nepartinitor, nepatimas aceste informatii.

Cine ar trebui, daca trebuie, sa faca CERCETARE asupra acestor lucruri?

In Vechiul Legamant cei insarcinati cu astfel de lucrari erau preotii si judecatorii aflat in slujba (Deuteronom 16:18-20; 17:8-13; 19: 14-21 etc.). Care erau trasaturile psihomorale ale judecatorilor?

  • tematori de Dumnezeu;
  • de incredere;
  • vrajmasi ai lacomiei;
  • cunoscuti ca batrani ai poporului;
  • duhovnicesti;
  • intelepti;
  • priceputi;
  • cunoscuti (adica recunoscuti de mase);
  • nepartinitori.

Aceasta lista se aseamana cu cea a descrierii calitatilor morale ale episcopului (1 Timotei 3: 1-7).

In N.T. apostolul Pavel vorbeste de judecatorul pricinilor dintre frati ca fiind unul intelept (este de fapt o obligativitate).

Opiniile personale in raport cu slujba spirituala

Nimeni nu ne opreste sa avem idei, opinii, pareri. Nici o norma sociala si/sau comunitara nu poate avea acces la parerile noastre. Deoarece ele pot fi interioare, neexprimate, deci inaccesibile. In momentul in care, insa, opiniile noastre sunt expuse in public si folosite ca suport argumentativ intr-o anume problema, pot deveni instrumente imorale daca stirbesc demnitatea, caracterul cuiva, intr-un mod nedemn, necrestinesc.  Daca parerile noastre au o baza solida, fiind sustinute de dovezi, atunci accentul cade pe scopul cu care folosim informatia privitoare la actiunile, trasaturile de personalitate ale cuiva. Ca si crestini nu avem dreptul sa facem rau. Putem insa dori si actiona in vederea recuperarii unui frate din cadere si prin mijlocul, metoda disciplinarii. De aici ajungem la cine poate face acest lucru. Cum insa subiectul ce mi l-am propus este altul, am sa arat ce cred eu despre cine trebuie sa faca cercetarea.

Deci, cine face cercetarea?

Este de fapt concluzia finala personala cu privire la acest aspect. Cercetarea si judecarea (cercetarea priveste metodologia, strategia de aflare a adevarului, iar judecare nu in sensul vechiului testament, ci mai degraba disciplina recuperatorie din N.T.) o fac oamenii spirituali (duhovnicesti) aflati in slujba spirituala (de slujire, de echipare a sfintilor – Efeseni 4: 11-15 –> echivalentul nou testamental) Deuteronom 19:16-20:

Cînd un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să -l învinuiască de vreo nelegiuire, cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor cari vor fi atunci în slujbă. Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos, şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,atunci să-i faceţi cum avea el de gînd să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.

De remarcat ca textul vorbeste de martor mincinos. Insa, cercetarea initiala se face si asupra martorului, pentru a vedea daca este mincinos sau nu.

Oare cati dintre noi nu am vorbit pe bloguri impotriva unor oameni ai Lui? Stim oare ca trebuia sa ne supunem si noi insine cercetarilor? Cercatarile privesc atat calitatea celor spuse de noi, cat si motivatia cu care o facem.

Acesti lucratori (preoti, judecatori – episcopi) au trecut printr-un proces de instructie/invatare cu privire la modalitate in care sa fac cercetarile (Exod 18:20).

Sunt recunoscuti de „cetate” datorita capacitatilor pe care le au cu privire la cercetare si judecare.

Au un profil moral integru, sunt nepartinitori si nu pot fi „unsi”/castigati cu daruri.

Sunt cunoscatori ai Cuvantului lui Dumnezeu si-l aplica in toate aspectele vietii lor, apoi cu discernamant in viata altora (2 Timotei 2:15).

Anunțuri