Introducere in psihologie

Am gasit un site in care sunt postate materiale video ce contin lectii, cursuri etc., ale unor profesori renumiti, de la universitati renumite din Statele Unite, ca Harvard, Stanford, Yale etc.

Am gasit si cursuri de psihologie (doritorii trebuie sa cunoasca limba engleza).

Iata care sunt titlurile:

Lecture 1 – Introduction to Psychology

Professor Paul Bloom welcomes students and presents the course as a comprehensive introduction to the study of the human mind. Course readings and requirements are discussed. The five main branches of psychology are presented: neuroscience, which is a study of the mind by looking at the brain; developmental, which focuses on how people grow and learn; cognitive, which refers to the computational approach to studying the mind; social, which studies how people interact; and clinical, which examines mental health and mental illnesses.

Lecture 2 – Foundations: This is Your Brain

This lecture introduces students to two broad theories of how the mind relates to the body. Dualism is the ubiquitous and intuitive feeling that our conscious mind is separate from our physical bodies, whereas Materialism is the idea that all of our mental states are caused by physical states of the brain. This lecture reviews arguments explaining why materialism has become the predominant theory of mind in psychology. This discussion is followed by a basic overview of the neurophysiology of the brain.

Lecture 3 – Sigmund Freud

This lecture introduces students to the theories of Sigmund Freud, including a brief biographical description and his contributions to the field of psychology. The limitations of his theories of psychoanalysis are covered in detail, as well as the ways in which his conception of the unconscious mind still operate in mainstream psychology today.

Lecture 4 – Foundations: Skinner

Professor Bloom opens with a brief discussion of the value and evolutionary basis of unconscious processing. The rest of this lecture introduces students to the theory of Behaviorism, particularly the work of prominent behaviorist, B. F. Skinner. Different types of learning are discussed in detail, as well as reasons why behaviorism has been largely displaced as an adequate theory of human mental life.

Lecture 5 – What Is It Like to Be a Baby: The Development of Thought

This lecture explores issues and ideas related to the branch of psychology known as cognitive development. It begins with an introduction of Piaget who, interested in the emergence of knowledge in general, studied children and the way they learn about the world in order to formulate his theories of cognitive development. This is followed by an introduction to the modern science of infant cognition. Finally, the question of the relationship between and the existence of different kinds of development is addressed.

Lecture 6 – How Do We Communicate?: Language in the Brain, Mouth and the Hands

One of the most uniquely human abilities is the capacity for creating and understanding language. This lecture introduces students to the major topics within the study of language: phonology, morphology, syntax and recursion. This lecture also describes theories of language acquisition, arguments for the specialization of language, and the commonalities observed in different languages across cultures.

Îndosariat la:PSIHOLOGIE

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 2

Instituţia terorii şi urmările ei

Sub semnul apărării statului şi a ordinii de drept sunt instituite măsuri de reprimare. Acestea interzic libera iniţiativă, gândirea independentă, conduitele individuale. Statul ideologic este cel care controlează totul, de la manifestările colective până la ultimele detalii ale vieţii private, intime ale individului.

Instituţia terorii are la baza ei ca mecanism frica de vinovăţie şi pedeapsa. În societăţile totalitare fenomenul fricii sociale are un dublu sens: frica comunităţii socioumane de autoritate, iar, pe de altă parte, frica autorităţilor de masa populaţională. Această dublă frică va genera o stare de tensiune între populaţie şi autoritate, un sentiment de nesiguranţă şi suspiciune, care, la rândul său, va genera o incertitudine şi o insecuritate permanentă, accentuată şi prin faptul că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorităţii sociopolitice, iar autoritatea sociopolitică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell, despre care am mai vorbit.

Nesiguranţa închide cercul comunicării interpersonale şi dă naştere la suspiciuni între indivizi. În locul încrederii va interveni neîncrederea. Fiecare individ se va simţi spionat şi, la rândul său, îl va suspecta pe celălalt. Această atitudine de neîncredere generalizată va dezvolta o atmosferă de factură paranoică în rândul populaţiei, cu efecte negative asupra stării de sănătate mintale colectivă. Vor prolifera psihozele colective de natură delirant-anomică. Ca o formă de compensare a acestei stări anomice, se va dezvolta delaţiunea. Fiecare îl va suspecta pe celălalt şi, în final, fiecare individ se va simţi dator ca, în mod paradoxal, să-şi divulge concetăţenii pentru acte antisociale reale sau inventate.

Instituţia terorii va produce un model de antimorală, sau mai exact o morală a negativităţii, întemeiată pe frică şi absurd. Ne găsim într-o situaţie de criză absurdă, a incomprehensibilului şi a imprevizibilului. Această situaţie poate fi considerată ca reprezentând un veritabil sindrom Kafka în care se poate întâmpla orice fără însă ca ceea ce se întâmplă să poată fi înţeles sau explicat. Lipseşte orice fel de justificare.

Spre deosebire de ritualizarea vieţii sociale care robotizează comunitatea socioumană de indivizi, instituţia terorii produce o îngustare până la închiderea totală a vieţiisociale a comunităţii umane, o stare de imobilism, o încremenire absurdă.

Îndosariat la:Psihologie Sociala

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 1

O încercare de înţelegere din punct de vedere psihologic a creştinilor sub sistemului represiv-opresiv (Tratat de Psihopatologie, de Constantin Enăchescu). Metodele sistemului opresiv se observă şi astăzi în democraţie (şi de ce nu, chiar şi pe bloguri).

Notă!

În aceste articole nu doresc să fac apologia creştinilor slabi (căzuţi, aserviţi), ci doar să-i înţeleg. Probabil, cine este duhovnicesc/spiritual va încerca sa “ridice cu duhul blândeţii”, concomitent cu asimilarea învăţămintelor de rigoare (ferirea de căderea în aceeaşi cursă).

Mecanismele psihosociale şi geneza psihozelor colective

Ce urmăreşte discursul colectiv ca instrument psihologic prin acţiunea sa asupra colectivităţilor socioumane? Două aspecte principale. Pe de o parte, modelarea unor opinii colective impuse şi controlate de autoritatea statal-politică, iar pe de altă parte, crearea unei anumite stări de spirit sau a unei atitudini emoţionale de factură pasională, în conformitate cu conţinutul ideologiei oficiale a statului, cu valoare de convingere.

Realizarea acestora se face prin intermediul unei metode de propagandă sau a unor tehnici de manipulare. Un rol esenţial revine în acest mecanism mass-mediei. Metodele de propagandă sunt reprezentate prin următoarele:

1. Propaganda conştientă, mascată, sub formă de curent de opinie construit treptat întreţinut şi amplificat permanent.
2. Cenzura conduitelor, a opiniilor personale, a întâlnirilor sau reuniunilor etc., reprezentată prin următoarele:

• controlul selectiv al informaţiilor către populaţie;
• oferta de informaţii (aparent) interzise care se scurg în mod dirijat, intenţional;
• furnizarea de informaţii considerate oficial ca fiind interzise, dar care de fapt servesc direct procesului de manipulare a maselor.

În ceea ce priveşte tehnicile de manipulare, acestea, dupa J. A. C. Brown, sunt reprezentate prin următoarele:

• Folosirea stereotipurilor cu semnificaţie negativă (negri, evrei, comunişti, capitalişti, sindicate [pocăiţi] etc.).
• Substituirea unor nume prin simboluri (roşu = comunism etc.).
• Selecţia, constând în prezentarea selectivă a faptelor, într-o formă cenzurată, care, prin aceasta, să servească direct intereselor acţiunii de manipulare.
• Repetiţia cu caracter stereotip şi efect persuasiv a unor teme-slogan ale ideologiei statului totalitar de tipul dictatura proletariatului etc.
• Aserţiunea constând în prezentarea parţială numai a unui aspect convenabil al lucrurilor, într-o anumită imagine, în mod deliberat cu scop vădit propagandistic.
• Apelul la autoritate, cu rol de model exemplar de urmat: modele religioase, figuri politice, personaje istorice, eroi etc.

Efectele acestor mecanisme psihosociale vor face ca în timp să se schimbe realitatea socială firească înlocuind-o cu un stat artificial, în care drepturile şi libertăţile naturale sunt suprimate. Acest tip de societate supusă unui control riguros, extins asupra tuturor domeniilor, va duce la acumularea unor tensiuni interioare care vor avea ca efect schimbarea oamenilor in planul sensibilităţii, gândirii, atitudinilor, conduitelor şi al acţiunilor, al comunicării interpersonale.

Deşi au un caracter represiv, fiind impuse în mod artificial, elementele de “presiune psihosocială” mai sus menţionate vor constitui, în final, un “model sociocultaural” cu norme şi valori specifice. În condiţiile unei societăţi “închise”, reprezentată prin statul totalitar, aceste norme devin absolut obligatorii, iar nerespectarea sau contestarea lor va fi considerată o gravă acţiune cu un caracter antisocial, fiind imediat reprimată. Orice opoziţie este etichetată ca vinovăţie, iar teroarea va menţine o stare de frică colectivă permanentă.

Contestat sau acceptat, modelul sociocultural de tip represiv, prin caracterul său obligatoriu, va deveni cu timpul acceptat, cel puţin din punct de vedere formal, şi va sfârşi prin a fi “imitat”, dar în mod nesincer, fie prin a fi “adoptat” şi interiorizat, devenind în acest caz o convingere.

Îndosariat la:Psihologie Sociala

Tipurile psihopatologice

Tipurile psihopatologice pure sunt rezultatul observaţiilor clinico-psihiatrice efectuate asupra bolnavilor psihic. Aceste tipuri nu reprezintă boli psihice, ci terenul pe care se pot dezvolta bolile psihice în anumite circumstanţe de viaţă ale individului respectiv. Ele reprezintă trăsături accentuate de personalitate prezente la unele persoane. Autorii francezi vorbesc în aceste cazuri de tipologiile psihopatologice, iar autorii germani de variaţii patologice ale normalului. Tipurile constituţionale care reunesc condiţiile unor dispoziţii pre-morbide din care se pot dezvolta boli psihice sunt următoarele:

• constituţia perversă, caracterizată prin scăderea considerabilă a simţului moral, până la pierderea acestuia, personalitate de tip imoral, vicioasă, inadaptabilă, delictuală, antisocială, needucabilă, perversă;
• constituţia paranoică, ce desemnează tipul suspicios, egocentric, rigid, interpretativ, retras, orgolios, cu dificultăţi serioase de adaptare şi comunicare;
• constituţia emotivă, caracterizată prin hipersensibilitate, labilitate, dispoziţie afectivă inegală, imprevizibilă;
• constituţia mitomaniacă sau imaginativă, caracterizată prin tendinţa spre mitomanie, confabulaţie, înclinaţie către reverie, imaginativ, tendinţa către simulare sau suprasimulare;
• constituţia ciclotimică, ce reprezintă tipul înclinat către variaţii periodice cu caracter opus ale stării de dispoziţie afectivă, fie în plus (buna dispoziţie, euforie, excitaţie maniacală, polipragmazie), fie în minus (dispoziţie tristă, stare depresivă, inactivitate);
• constituţia schizoidă, care reuneşte tipurile de indivizi interiorizaţi, reci, raţionali, necomunicativi;
• constituţia epileptoidă, caracterizată printr-un temperament amorf, vâscos, egocentric, impulsiv, cu explozii imprevizibile de mânie, violent, obtuz.

Îndosariat la:Psihopatologie

Elemente de comunicare non-verbala 4

8. Mana dusa la obraz si la barbie

8.1 Plictiseala

Cand cel care asculta incepe sa-si foloseasca mana ca suport pentru cap, inseamna ca a aparut starea de plictiseala  si gestul e menit sa impiedice atipirea. Gradul de plictiseala al celui care asculta este legat de modul in care bratul si mana sunt utilizate ca suport al capului. Bataia in masa cu degetul si tropaitul sunt adesea interpretate in mod gresit de oratorii profesionisti ca semnale ale plictiselii, in realitate ele fiind semne ale nerabdarii.

8.2 Gesturi de evaluare

Mana inchisa pe obraz, adesea cu degetul aratator atintit in sus, exprima o apreciere pozitiva a celui care asculta. Cand acesta incepe sa-si piarda interesul, dar din politete doreste sa para mai departe atent, pozitia lui se va modifica usor, palma inferioara devenind suport pentru cap. La numeroase sedinte de conducere unii tineri manageri, dornici de afirmare, folosesc acest gest al “interesului” in timpul expunerii plictisitoare a presedintelui companiei, pentru a-si arata respectul fata de seful lor. Din nefericire insa pentru ei, din moment ce capul este sprijinit pe mana, in oricare mod ar aparea acest gest, farsa devine evidenta. Interesul sincer este manifestat atunci cand este pusa pe obraz, nu cand este folosita ca suport. O cale usoara de a trezi atentia fiecaruia este sa spuna ceva de genul urmator: “Ma bucur ca sunteti atenti, intrucat vreau sa va pun cateva intrebari”. Cu aceasta readuce atentia ascultatorilor asupra discursului caci acestia se vor teme ca nu vor putea raspunde la intrebarile ce le vor fi adresate.

8.3 Mangaierea barbiei

Daca avem prilejul de a veni in fata unui grup de oameni cu o idee noua, in timp ce o prezentam, sa urmarim cu atentie reactia lor si vom observa ceva fascinant. Majoritatea ascultatorilor, daca nu chiar toti, isi vor ridica o mana la fata si vor incepe sa utilizeze diferite gesturi de evaluare. Cand incheiem prezentarea noastra si ii rugam pe membrii grupului sa-si spuna parerea sau sa faca sugestii in legatura cu cele auzite, gesturile de evaluare vor inceta. Una din maini se va aseza pe barbie si va incepe gestul mangaierii barbiei. Acest gest al mangaierii barbiei arata ca ascultatorul ia o decizie. Cand noi le cerem ascultatorilor sa se decida, gesturile lor de evaluare se schimba in gesturi de decizie, iar urmatoarele lor miscari vor arata daca au luat o decizie negativa sau pozitiva.

Îndosariat la:Comunicare, PSIHOLOGIE , comunicare nonverbala, gestica, metalimbaj, mimica, psihologia comunicarii

Deformările de raţionament

Intr-o “perioada normala, reflectiile noastre sunt “normale”, adica global reflecta destul de bine normalitatea. In schimb, cand suntem contrariati, unora dintre noi ni se intampla destul de frecvent sa pierdem putin pedala si sa ne torturam rumegand tot felul de idei foarte putin realiste sau rezonabile despre ceea ce ni se intampla. Exista tipuri foarte precise de deformare a reprezentarii mentale a realitatii, capcane in care cad persoanele care sufera de vulnerabilitate psihologica cronica sau temporara. Iata principalele manifestari:

1. Radicalizarea: a vedea totul fie in negru, fie in alb.
2. Suprageneralizarea: a dramatiza o dificultate obisnuita, generalizand-o in mod excesiv (folosind adverbe ca “totdeauna” si “niciodata“).
3. Deformarea selectiva: a nu retine decat partea negativa a lucrurilor (prin filtrare) sau a minimaliza ceea ce e pozitiv, amplificand ceea ce e negativ.
4. Autodeprecierea: a crede ca toate calitatile noastre, atuurile si succesele noastre n-au nici o valoare si nu servesc la nimic.
5. Inferenta: – a citi gandurile altora; – a ghici viitorul; – a face declaratii pripite.
6. Emotivitatea: a ne proiecta starile sufletesti asupra realitatii.
7. Prezenta lui “ar trebui”: a socoti ca viata si lumea “trebuie” sa raspunda totdeauna unor norme foarte precise.
8. Etichetarea: a identifica persoanele cu actiunile si comportamentul lor.
9. Personalizarea: a pune intreaga raspundere pentru o problema in carca uneia si aceleiasi persoane.

Aceste deformari ale rationamentului amplifica raul pe care-l provoaca o experienta dureroasa si pot sa ne antreneze in dezechilibre profunde si de durata.

Radicalizarea

E vorba despre un mod de a rationa extremist si fara nuante. Daca un rezultat nu este conform sperantelor dumneavoastra, il considerati un esec total. Este povestea unei tinere care tine regimsi care cedeaza impulsului de a manca o lingurita de inghetata. “Asta e! – isi spune ea – am dat peste cap tot regimul!” Aceasta idee devastatoare o infurie atat de rau, incat infuleca indata si restul de inghetata. Daca si-ar fi tinut un alt discurs dupa prima abatere, o reflectie mai rezonabila, de genul: “Ah, m-am cam abatut de la regimul meu. E pacat, dar o sa incerc sa nu repet greseala“, probabil ca frustrarea ei initiala ar fi fost mult mai mica si nu ar fi ajuns sa nu se mai sinchiseasca de rest.

Îndosariat la:PSIHOLOGIE , autodeprecierea, deformarea selectiva, deformari de rationament, emotivitatea, etichetarea, inferenta, personalizarea, psihologie cognitiva, radicalizarea, rationament, suprageneralizarea

Elemente de comunicare non-verbala 3

5. Acoperirea gurii cu mana

Daca cineva utilizeaza gestul acoperirii gurii cu mana in timp ce vorbeste, faptul arata ca respectivul minte. Daca el isi acopera gura in timp ce vorbeste altcineva, asta inseamna ca, dupa presimtirea sa acel ins minte. Una dintre cele mai tulburatoare privelistipentru un orator, este de a vedea cum, in timp ce el vorbeste, auditoriul recurge la acest gest. In fata unui auditoriu mai restrans sau in prezenta unui singur partener de discutie este recomandabil sa se intrerupa prezentarea sau expunerea si sa se adreseze intrebarea: “Doreste cineva sa comenteze cele spuse pana acum?”. Aceasta intrerupere va permite ca obiectiile celor din sala sa iasa la iveala, creand oratorului prilejul favorabil de a-si preciza afirmatiile si de a raspunde la eventualele intrebari.

6. Scarpinarea gatului

In acest caz, degetul aratator al mainii cu care scriem scarpina partea de sub ureche sau partea laterala a gatului. In timpul observarii acestui gest s-a constatat un lucru interesant: scarpinatul se face de aproximativ cinci ori. Rareori acest numar este mai mic sau depaseste aceasta cifra. Gestul semnaleaza indoiala sau incertitudine si este caracteristic oamenilor care spun: “Nu sunt sigur inca daca voi accepta”. Trebuie in mod deosebit sa remarcam situatia cand limbajul verbal contrazice acest gest, de exemplu cand cineva spune cam asa: “Eu pot intelege ce simtiti dumneavoastra”.

7. Interpretare si rastalmacire

Priceperea de a interpreta exact gesturile mainii aduse la fata – gesturi care apar intr-o serie de imprejurari date – se dobandeste in timp si prin indelungi observatii. Ceea ce putem afirma cu hotarare este faptul ca atunci cand o persoana foloseste unul din gesturile de aducere a mainii la fata, amintite anterior – acoperirea gurii, atingerea nasului, frecarea ochiului, frecarea urechilor, scarpinarea gatului, trasul de guler, degetele in gura -, este stapanita de ganduri negative. Numai prin studierea si observarea indelungata a acestor gesturi si prin luarea in considerare a contextului in care apar, putem ajunge in cele din urma la evaluarea exacta a gandurilor altora.

Îndosariat la:Comunicare, PSIHOLOGIE , comunicare nonverbala, gestica, metalimbaj, mimica, psihologia comunicarii

Elemente de comunicare non-verbala 2

Cele mai frecvente gesturi, din literatura de specialitate:

1. Strangerea de mana

In vremurile primitive, oamenii pesterilor, cand se intalneau, inaltau bratele in aer cu palmele deschise, pentru a arata ca nu au arme la ei. In decursul secolelor, acest gest al palmelor ridicate s-a modificat, aparand gesturi cu palma pusa pe inima si multe alte variante. Forma moderna a acestui stravechi ritual de salut este intinderea mainii si strangerea palmelor atat la intalnire, cat si la despartire. In mod obisnuit, intr-un asemenea gest mainile se scuturau de cinci-sapte ori.

Intr-o strangere de mana dominarea se face simtita prin intinderea mainii cu palma in jos. Un studiu intreprins asupra unui numar de 54 de oameni de afaceri, cu functii de conducere si cu succese in activitatea lor, a dezvaluit ca 42 dintre ei nu numai ca au avut initiativa strangerii mainii, dar au si utilizat-o in varianta dominatoare a acesteia. Intinderea de mana in sus este opusul strangerii de mana cu sens de dominare.

2. Frecarea palmelor

Viteza cu care cineva isi freaca palmele semnalizeaza cine va fi, dupa parerea sa, beneficiarul rezultatelor pozitive asteptate. Sa zicem, de exemplu, ca dorim sa cumparam o casa si, in acest scop, mergem la un agent imobiliar. Dupa ce ii descriem la ce fel de proprietate ne gandim, agentul isi freaca rapid mainile si spune: “Stiu un loc pe placul dumneavoastra!”. Agentul semnalizeaza ca potrivit parerii sale, beneficiarul rezultatelor va fi  beneficiarul. Dar ce am simti, oare, daca el si-ar freca foarte incet palmele in timp ce ne-ar asigura ca dispune de casa ideala? Ne-am gandi imediat ca umbla cu viclesuguri, ca vrea sa ne pacaleasca si am avea senzatia ca rezultatele asteptate ar fi mai degraba in folosul lui decat al nostru? Agentii comerciali sunt instruiti ca atunci cand isi freaca mainile, in timp ce descriu viitorilor cumparatori produsele sau serviciile, sa faca aceasta, neaparat, cu o miscare rapida a mainilor, pentru a evita trecerea cumparatorului in defensiva. Atunci cand cumparatorul isi freaca mainile si spune vanzatorului: “Ia sa vad ce-mi puteti oferi!”, prin aceasta semnalizeaza ca se asteapta sa i se arate produse de buna calitate, din care probabil va si cumpara.

3. Mainile in pozitie de coif

Observatiile si cercetarile cu privire la acest gest fascinant demonstreaza ca este frecvent folosit in relatiile superior-subordonat si ca poate aparea izolat, indicand o atitudine de siguranta sau una de “sunt foarte destept”. Conducatorii de unitati sunt cei care recurg adesea la aceasta pozitie a mainilor atunci cand transmit instructiuni sau sfaturi subalternilor si deosebit de frecvent este folosit in randul contabililor, avocatilor, managerilor si altor categorii asemanatoare.

4. Etalarea degetului mare

In limbaj non-verbal, folosirea degetului mare este o manifestare a prioritatii, a superioritatii si chiar a agresivitatii. Gesturile degetului mare sunt gesturi secundare, parti componente ale unui grup de gesturi. Etalarea degetului mare este un semnal pozitiv; el apare des in postura tipica a sefului glacial, care il utilizeaza in prezenta subalternilor. Cei care poarta haine noi, de croiala moderna il utilizeaza mai frecvent decat cei imbracati in lucruri mai vechi, cu o croiala depasita.

Îndosariat la:Comunicare, PSIHOLOGIE , Comunicare, comunicare non-verbala, frecarea mainilor, metalimbaj, pozitia coif, psihologia comunicarii, strangerea de mana

Elemente de comunicare non-verbala 1

Aspecte generale

Ochii. Capacitatea de a privi in ochi indica incredere in sine; aplecarea pleoapelor indica o atitudine de supunere.

Fata. Expresiile fetei pot arata sapte emotii de baza: frica, suparare, surpriza, dezgust, fericire, tristete, durere. Este important sa controlam daca fata noastra ne tradeaza sentimentele sau daca ramane neschimbata indiferent de ceea ce se petrece in interior.

Ridicarea sprancenelor. Daca ridicam sprancenele pentru cateva secunde cand privirile noastre se intalnesc cu ale altcuiva, aceasta indica un gest prietenos. Ridicarea sprancenelor drept raspuns este cea mai buna solutie cu exceptia cazului in care dorim sa semnalam dezaprobare sau ostilitate.

Postura. Felul in care stam, jos sau in picioare, felul in care mergem ne poate face sa parem increzatori sau timizi, bolnavi sau sanatosi. Pentru a avea o tinuta corecta, am putea sa ne imaginam o coarda trasa prin coloana vertebrala, prin spatele gatului si care iese afara prin cap.

Gesturile. Gesturi ca strangerea de mana, imbratisarea sau salutul cu mana sunt actiuni constiente. Altele, ca trasul de ureche, scarpinatul gatului sau inlaturarea unor scame imaginare sunt facute inconstient [uneori si subconstient - in cazul in care am luat cunostinta despre ele]. Orice incercare de ainterpreta gesturile trebuie sa ia in considerare contextul in care au aparut, cultura perdominanta, celelalte gesturi insotitoare.

Îndosariat la:Comunicare, PSIHOLOGIE , comunicare non-verbala, expresiile fetei, gestica, mimica, ochii

Tipuri de îndrăgostiţi

Tipurile lui J.A. Lee:

1. Eroticul – este un romantic ce cauta un partener ideal crezand ca exista numai unul singur adevarat pentru el. Se identifica puternic cu partenerul, dorind sa stie totul despre el. Isi va aminti intotdeauna preferintele si nepreferintele, ziua de nastere si aniversarile, dorintele si intentiile partenerului. Implicarea sexuala este, de obicei, timpurie. O data intrat in relatie, este – de regula – monogam, fidel, desi se poate angaja, uneori, intr-o relatie extraconjugala sau extraparteneriala, pentru ca are o capacitate mereu proaspata, de a se indragosti sustinuta de curiozitate si un entuziasm viu.
2. Ludicul – este tipul de partener infidel, cu “libido flotant”, preferand mai multe relatii in paralel. Doreste si pretinde o anumita dependenta si responsabilitate din partea fiecarui partener, ceea ce ii asigura continuitate in atitudine si conduita. In general, el are o buna imagine de sine, “hranita” emotional de contacte multiple cu ceilalti, care, pe de o parte, il securizeaza, pe de alta parte, il fac sa se simta admirat. Deoarece acestui tip ii place variatia, fara sa se implice prea mult, el se autodezvaluie superficial si prefera – in consecinta – parteneri la fel de superficiali, desi gaseste – in general – dependenti emotionali care, evident, au probleme de autoapreciere si intimitate. Totusi, dragostea cu el este apreciata ca fiind placuta, imaginativa, pana la sfarsitul relatiei. Aceasta pentru ca ludicul dispune de “arta seductiei”, fiind un “vanator de recompense afective”, fantezist si surprinzator.
3. Storgicul – este, in mod surprinzator un partener afectiv, care se descopera pe sine, treptat, prin intermediul dragostei. El crede in permanenta relatiei si isi trateaza partenerul ca prieten de neinlocuit. Acesti parteneri se cunosc bine si prefera sa disute totul impreuna. Ei se securizeaza reciproc prin incredere mutuala si manifesta o fidelitate liber consimtita. Relatia sexuala incepe tarziu, dar o data inceputa, este foarte apreciata. Si chiar daca relatia lor trebuie sa se incheie, ei vor continua sa ramana prieteni.
4. “Maniacul” – este o persoana foarte dependenta emotional si extrem de geloasa. Denumirea nu are o conotatie patologica ci, mai curand, exprima, intr-o maniera profana, ceea ce oamenii inteleg in limbajul uzual prin “fire obsedata de persoana iubita”. Din acest motiv, el experimenteaza dragostea la o mare intensitate, ceea ce il face rezistent chiar la separarea fizica de partener, fara a-si diminua intensitatea trairilor. Din contra, in astfel de situatii, el dezvolta neliniste, suspiciune, fara a inceta sa resimta atractie. In mod frecvent, are o proasta imagine de sine, saraca si o minima apreciere. Tocmai de aceea este putin atragator pentru altii dar, totodata, foarte dependent. Sufera de teama de a nu fi abandonat si respins. Chiar cand relatia inceteaza, el continua sa reflecteze, sa problematizeze asupra erorilor pe care le-a comis.
5. Agapicul – este cel mai putin posesiv si cel mai iertator dintre toate cele sase tipuri de parteneri. Extrem de rabdator, extrem de usor de pastrat in relatie, el accepta, tolereaza aproape orice fel de comportament din partea celuilalt. Desi nu se indragosteste, intotdeauna isi ofera dragostea pe masura dorintelor si preferintelor celuilalt. Unii cercetatori considera ca acesti tipi – in extremis – pot fi masochisti. Oricum, ei sunt totdeuna suportivi pentru parteneri, indiferent pentru ce. Cand relatia se sfarseste, agapicii sunt dispusi sa permita partenerului sa-i abandoneze.
6. Pragmaticul – este o persoana care procedeaza in dragoste asa cum si-ar cauta si “folosi” cea mai valoroasa masina. El preia toate bunurile iubitului(ei), avand grija sa se asigure si din punct de vedere juridic de controlul si de posesia lor, incercand sa incheie cel mai bun “targ” posibil. Nu perzinta niciodata atractie sau interespentru o persoana care nu reprezinta si o valoare materiala. Atata timp cat relatia le va satisface interesul, ei vor continua sa “iubeasca”. Dar daca partenerul nu-i va satisface asteptarile materiale, se va simti indreptatit sa caute pe altcineva. Cu alte cuvinte, pragmaticul are ca dominanta nevoia de putere si prestigiu economic, iubirea fiind un “instrument” de ale obtine, dar si un efect al satisfacerii acestei nevoi.

de Iolanda Mitrofan, in

Psihologia Vietii Cotidiene

Volum coordonat de Mielu Zlate

Îndosariat la:Familie, PSIHOLOGIE , agapic, erotic, indragostire, ludic, maniac, pragmatic, psihologia cuplului, PSIHOLOGIE, storgic