Creştinii pot ajunge “dezechilibraţi”? Pot suferi creştinii tulburări psihice?

Împrejurările mi-au “demonstrat” faptul că nimeni nu este scutit de tulburări, dezechilibre şi chiar traume psihice serioase. Cu ceva timp în urmă am întâlnit pe cineva care afirma, sus şi tare, că este imposibil ca un creştin să fie atins de vreo tulburare psihică majoră. Altcineva mi-a mărturisit că a avut convingerea fermă că un creştin nu poate suferi de tulburări psihice, dar că, în timp, datorită împrejurărilor şi-a modificat convingerile.

Tulburări psihice minore ori majore poate suferi oricine. Cauzele acestora pot fi diverse: de la trăirea unor evenimente imposibil de suportat până la vreo intoxicaţie cu substanţe chimice; de la un accident la cap pînă la o infecţie serioasă etc.

Oricine poate traversa momente tulburi, de la diverse tulburări de dispoziţie până la psihozele cele mai severe. Nu dintr-o data, nu hocus-pocus, ci în urma convergerii unor factori de predispoziţie cu un eveniment(e) stresant(e), traumatic ce produc naşterea/începutul dezechilibrului psihic.

M-am întrebat adesea de ce creştinii resping evidenţa. Unul din răspunsurile aflate duce la o falsă imagine despre tulburarea şi boala psihică. Aceasta se realizează printr-un proces de identificare a bolii psihice cu posedările demonice relatate de Biblie. Ori, trebuie ştiut faptul că realitatea bolii psihice diferă fundamental de realitatea posedărilor demonice. Ele pot avea asemănări, dar şi mari diferenţe. Pentru delimitarea manifestărilor demonice, un mic rezumat aici.

Al doilea răspuns este ruşinea şi are o componentă socială puternică. E ruşine să fi “nebun”. Ni s-a inculcat ideea că a suferi de orice tulburare psihică înseamna să fi “dus cu pluta”, să ai “probleme la mansardă”. De parcă un atac de panică ar însemna nebunie. De parcă a fi depresiv ar echivala cu apostazia.

Al treilea răspuns este fuga de responsabilitate, pe care am întâlnit-o, în mod special, la pastori, conducători de biserici. Această fugă de responsabilitate ascunde/maschează o teamă de un domeniu complet necunosut, pentru că cel ce se găseşte într-o astfel de situaţie îşi dă seama că nu are capacităţile necesare (cunoştinţe şi experienţă/practică). Apare aici şi negarea realităţii/problemei, a ceea ce nu poţi să stăpâneşti. De asemenea, fuga de responsabilitate poate avea la bază ignoranţa.

Sigur, pot fi mai multe cauze, mai multe răspunsuri. Eu m-am oprit la cele pe care le-am văzut în teren. Suferinţa psihică există şi poate afecta orice fiinţă umană. De altfel boala nu are preferinţe, statut social şi apartenenţă religioasă. De cele mai multe ori practicarea Scripturii, trăirea în pace, părtăşia în comunitatea creştină locală asigură creştinului echilibrul sufletesc necesar. Alteori “resursele” sale interioare sunt depăşite de evenimente, ori de răutăţi ale oamenilor şi are nevoie de ajutor. Simplele sfaturi şi apelul la rugăciune, chiar dacă necesare, se dovedesc a fi bune, dar insuficiente.

Aşa cum spune şi Neil T. Anderson, învăţătura creştină priveşte spre viitor pentru a forma creştinul, pentru a-l maturiza. Consilierea creştină priveşte în trecutul consiliatului pentru a vedea cum s-au format acele structuri dezadaptative şi cum îl condiţionează în prezent. Atît învăţătura creştină – care priveşte în viitor -  cât şi consilierea creştină – care priveşte în trecut – se aplică în prezent, aici şi acum, creştinului concret care are nevoie de suport pentru a depăşi un obstacol serios din viaţa sa.

A ignora realitatea tulburării psihice, înseamna, în opinia personală, a-l ignora pe cel ce are nevoie de suport emoţional, consiliere şi, de ce nu, psihoterapie.

Îndosariat la:Consiliere Spirituala, psihologie crestina

Introducere in psihologie

Am gasit un site in care sunt postate materiale video ce contin lectii, cursuri etc., ale unor profesori renumiti, de la universitati renumite din Statele Unite, ca Harvard, Stanford, Yale etc.

Am gasit si cursuri de psihologie (doritorii trebuie sa cunoasca limba engleza).

Iata care sunt titlurile:

Lecture 1 – Introduction to Psychology

Professor Paul Bloom welcomes students and presents the course as a comprehensive introduction to the study of the human mind. Course readings and requirements are discussed. The five main branches of psychology are presented: neuroscience, which is a study of the mind by looking at the brain; developmental, which focuses on how people grow and learn; cognitive, which refers to the computational approach to studying the mind; social, which studies how people interact; and clinical, which examines mental health and mental illnesses.

Lecture 2 – Foundations: This is Your Brain

This lecture introduces students to two broad theories of how the mind relates to the body. Dualism is the ubiquitous and intuitive feeling that our conscious mind is separate from our physical bodies, whereas Materialism is the idea that all of our mental states are caused by physical states of the brain. This lecture reviews arguments explaining why materialism has become the predominant theory of mind in psychology. This discussion is followed by a basic overview of the neurophysiology of the brain.

Lecture 3 – Sigmund Freud

This lecture introduces students to the theories of Sigmund Freud, including a brief biographical description and his contributions to the field of psychology. The limitations of his theories of psychoanalysis are covered in detail, as well as the ways in which his conception of the unconscious mind still operate in mainstream psychology today.

Lecture 4 – Foundations: Skinner

Professor Bloom opens with a brief discussion of the value and evolutionary basis of unconscious processing. The rest of this lecture introduces students to the theory of Behaviorism, particularly the work of prominent behaviorist, B. F. Skinner. Different types of learning are discussed in detail, as well as reasons why behaviorism has been largely displaced as an adequate theory of human mental life.

Lecture 5 – What Is It Like to Be a Baby: The Development of Thought

This lecture explores issues and ideas related to the branch of psychology known as cognitive development. It begins with an introduction of Piaget who, interested in the emergence of knowledge in general, studied children and the way they learn about the world in order to formulate his theories of cognitive development. This is followed by an introduction to the modern science of infant cognition. Finally, the question of the relationship between and the existence of different kinds of development is addressed.

Lecture 6 – How Do We Communicate?: Language in the Brain, Mouth and the Hands

One of the most uniquely human abilities is the capacity for creating and understanding language. This lecture introduces students to the major topics within the study of language: phonology, morphology, syntax and recursion. This lecture also describes theories of language acquisition, arguments for the specialization of language, and the commonalities observed in different languages across cultures.

Îndosariat la:PSIHOLOGIE

Schiţă de predică a lui Caleb Nechifor

Mi-a plăcut foarte mult o schiţă de predică de pe blogul lui Caleb. Am s-o afişez şi la mine. Ea reflectă dumnezeul sau Dumnezeul din inima noastră.

Cât de sfânt este Dumnezeu în inima ta?

1Petru 3:15

1. Atat cat esti tu de separat de lume (Iosua 5:13-15)

“dezleagă încălţămintea, căci locul pe care stai este un loc sfânt”

2. Atat cat esti de schimbat (Isaia 6:3-7)

Schimbarea lui Isaia a constat in iertarea nelegiuirii (v.6)

3. Atat cat esti de slujitor (v.8)

Atat de sfant e Dumnezeu in inima ta, cat esti tu de gata să Îl slujeşti şi să Îl reprezinţi în această lume. (v.8)

- Mulţumiri Caleb.

Îndosariat la:Schite de Predici

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 2

Instituţia terorii şi urmările ei

Sub semnul apărării statului şi a ordinii de drept sunt instituite măsuri de reprimare. Acestea interzic libera iniţiativă, gândirea independentă, conduitele individuale. Statul ideologic este cel care controlează totul, de la manifestările colective până la ultimele detalii ale vieţii private, intime ale individului.

Instituţia terorii are la baza ei ca mecanism frica de vinovăţie şi pedeapsa. În societăţile totalitare fenomenul fricii sociale are un dublu sens: frica comunităţii socioumane de autoritate, iar, pe de altă parte, frica autorităţilor de masa populaţională. Această dublă frică va genera o stare de tensiune între populaţie şi autoritate, un sentiment de nesiguranţă şi suspiciune, care, la rândul său, va genera o incertitudine şi o insecuritate permanentă, accentuată şi prin faptul că societatea, masa de indivizi, proiectează culpabilitatea asupra autorităţii sociopolitice, iar autoritatea sociopolitică care gestionează puterea, proiectează la rândul ei culpabilitatea asupra maselor. Ne confruntăm din nou cu sindromul Orwell, despre care am mai vorbit.

Nesiguranţa închide cercul comunicării interpersonale şi dă naştere la suspiciuni între indivizi. În locul încrederii va interveni neîncrederea. Fiecare individ se va simţi spionat şi, la rândul său, îl va suspecta pe celălalt. Această atitudine de neîncredere generalizată va dezvolta o atmosferă de factură paranoică în rândul populaţiei, cu efecte negative asupra stării de sănătate mintale colectivă. Vor prolifera psihozele colective de natură delirant-anomică. Ca o formă de compensare a acestei stări anomice, se va dezvolta delaţiunea. Fiecare îl va suspecta pe celălalt şi, în final, fiecare individ se va simţi dator ca, în mod paradoxal, să-şi divulge concetăţenii pentru acte antisociale reale sau inventate.

Instituţia terorii va produce un model de antimorală, sau mai exact o morală a negativităţii, întemeiată pe frică şi absurd. Ne găsim într-o situaţie de criză absurdă, a incomprehensibilului şi a imprevizibilului. Această situaţie poate fi considerată ca reprezentând un veritabil sindrom Kafka în care se poate întâmpla orice fără însă ca ceea ce se întâmplă să poată fi înţeles sau explicat. Lipseşte orice fel de justificare.

Spre deosebire de ritualizarea vieţii sociale care robotizează comunitatea socioumană de indivizi, instituţia terorii produce o îngustare până la închiderea totală a vieţiisociale a comunităţii umane, o stare de imobilism, o încremenire absurdă.

Îndosariat la:Psihologie Sociala

Regimul Securist, psihologia terorii şi creştinii – partea 1

O încercare de înţelegere din punct de vedere psihologic a creştinilor sub sistemului represiv-opresiv (Tratat de Psihopatologie, de Constantin Enăchescu). Metodele sistemului opresiv se observă şi astăzi în democraţie (şi de ce nu, chiar şi pe bloguri).

Notă!

În aceste articole nu doresc să fac apologia creştinilor slabi (căzuţi, aserviţi), ci doar să-i înţeleg. Probabil, cine este duhovnicesc/spiritual va încerca sa “ridice cu duhul blândeţii”, concomitent cu asimilarea învăţămintelor de rigoare (ferirea de căderea în aceeaşi cursă).

Mecanismele psihosociale şi geneza psihozelor colective

Ce urmăreşte discursul colectiv ca instrument psihologic prin acţiunea sa asupra colectivităţilor socioumane? Două aspecte principale. Pe de o parte, modelarea unor opinii colective impuse şi controlate de autoritatea statal-politică, iar pe de altă parte, crearea unei anumite stări de spirit sau a unei atitudini emoţionale de factură pasională, în conformitate cu conţinutul ideologiei oficiale a statului, cu valoare de convingere.

Realizarea acestora se face prin intermediul unei metode de propagandă sau a unor tehnici de manipulare. Un rol esenţial revine în acest mecanism mass-mediei. Metodele de propagandă sunt reprezentate prin următoarele:

1. Propaganda conştientă, mascată, sub formă de curent de opinie construit treptat întreţinut şi amplificat permanent.
2. Cenzura conduitelor, a opiniilor personale, a întâlnirilor sau reuniunilor etc., reprezentată prin următoarele:

• controlul selectiv al informaţiilor către populaţie;
• oferta de informaţii (aparent) interzise care se scurg în mod dirijat, intenţional;
• furnizarea de informaţii considerate oficial ca fiind interzise, dar care de fapt servesc direct procesului de manipulare a maselor.

În ceea ce priveşte tehnicile de manipulare, acestea, dupa J. A. C. Brown, sunt reprezentate prin următoarele:

• Folosirea stereotipurilor cu semnificaţie negativă (negri, evrei, comunişti, capitalişti, sindicate [pocăiţi] etc.).
• Substituirea unor nume prin simboluri (roşu = comunism etc.).
• Selecţia, constând în prezentarea selectivă a faptelor, într-o formă cenzurată, care, prin aceasta, să servească direct intereselor acţiunii de manipulare.
• Repetiţia cu caracter stereotip şi efect persuasiv a unor teme-slogan ale ideologiei statului totalitar de tipul dictatura proletariatului etc.
• Aserţiunea constând în prezentarea parţială numai a unui aspect convenabil al lucrurilor, într-o anumită imagine, în mod deliberat cu scop vădit propagandistic.
• Apelul la autoritate, cu rol de model exemplar de urmat: modele religioase, figuri politice, personaje istorice, eroi etc.

Efectele acestor mecanisme psihosociale vor face ca în timp să se schimbe realitatea socială firească înlocuind-o cu un stat artificial, în care drepturile şi libertăţile naturale sunt suprimate. Acest tip de societate supusă unui control riguros, extins asupra tuturor domeniilor, va duce la acumularea unor tensiuni interioare care vor avea ca efect schimbarea oamenilor in planul sensibilităţii, gândirii, atitudinilor, conduitelor şi al acţiunilor, al comunicării interpersonale.

Deşi au un caracter represiv, fiind impuse în mod artificial, elementele de “presiune psihosocială” mai sus menţionate vor constitui, în final, un “model sociocultaural” cu norme şi valori specifice. În condiţiile unei societăţi “închise”, reprezentată prin statul totalitar, aceste norme devin absolut obligatorii, iar nerespectarea sau contestarea lor va fi considerată o gravă acţiune cu un caracter antisocial, fiind imediat reprimată. Orice opoziţie este etichetată ca vinovăţie, iar teroarea va menţine o stare de frică colectivă permanentă.

Contestat sau acceptat, modelul sociocultural de tip represiv, prin caracterul său obligatoriu, va deveni cu timpul acceptat, cel puţin din punct de vedere formal, şi va sfârşi prin a fi “imitat”, dar în mod nesincer, fie prin a fi “adoptat” şi interiorizat, devenind în acest caz o convingere.

Îndosariat la:Psihologie Sociala

Oportunităţi ratate

Orice situaţie de viaţă are două faţete. Apostolul Iacov ne arată de ce este aşa (Iacov 1: 12-17). Datorită iniţiatorului evenimentului, ori datorită atitudinii noastre sau ambele.

În încercare ţinta, obiectivul este formarea unei virtuţi cardinale, anume răbdarea. În ispită scopul este căderea, falimentul, înfăptuirea păcatului. Iniţiatorul încercării este Dumnezeu, iar al ispitei este Satan. Iov a trecut concomitent atât prin încercare cât şi prin ispită. Consemnarea pe paginile Scripturii a “cazului Iov” poate fi o explicaţie pentru nenumăratele necazuri prin care trec copiii lui Dumnezeu. Oricine poate fi un Iov.

Între încercare şi ispită avem problema înţelepciunii şi a statutului social. Uneori natura situaţiei este evidentă, lucrurile sunt uşor de discernut. Alteori însă este greu de înţeles situaţia, cu atât mai greu de dat răspunsul. Cum să te comporţi într-o situaţie pe care nu o înţelegi? Înţelepciunea naturală, firească este depăşită de situaţie si este nevoie de o înţelepciune spirituală, accesibilă prin rugăciunea de cerere facută cu credinţă, către “Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare”. “Ploaia cade şi peste cei buni şi peste cei răi”, tot aşa cum de încercare şi ispită are parte atât bogatul cât şi săracul. Incercarea, testarea credinţei produce răbdarea necesară care, la rândul ei, administrează procesul ispitei. Spunând altfel succesul în lupta ispitei îl constituie răbdarea formată in procesul încercării credinţei.

Putem pierde folosul încercării (răbdarea) şi ispitei (răbdarea în acţiune duce la cununa vieţii) datorită:

• atitudinii noastre – mâhnire în loc de “bucurie în încercare”;
• abordării noastre:
  • nechibzuinţă în loc de înţelepciune;
  • încremenirea în statutul pământesc in detrimentul foloaselor spirituale.
• naturii noastre – vicii (pofte păcătoase) în loc de virtuţi

Îndosariat la:Viata Crestina

Oportunităţi

Situaţie/Context - Atitudine - Probă  – Perspectivă – Aptitudine.

Axa de mai sus reprezintă un pattern, model prin care Dumnezeu lucrează la caracterul copiilor Săi, cu scopul de a-i echipa. Spaţiul în care se desfăşoară această învăţare practică este constituit din “felurite încercări” ce au loc în diverse împrejurări de viaţă.

Modelul se găseşte chiar la începutul epistolei lui Iacov:

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic (Iacov 1: 2-4).

Modelul este completat de cererea înţelepciunii (de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare – condiţionat de credinţă autentică), pentru cazul în care subiectul nu înţelege nici situaţia, nu pricepe nici cum să răspundă ori să se comporte în acea situaţie.

Orice situaţie de viaţă cu conţinut adversiv (poate nu numai) pentru/faţă de creştin cere din partea acestuia o atitudine specifică. Împrejurarea se poate transforma ori în probă, testare ori în ispită, dacă atitudinea faţă de ea este alta decât cea prezentată de apostolul Iacov.

Atitudinea nu este maladivă. Bucuria nu se activează în mod mecanic atunci când dăm de necazuri. Nu ne simţim automat fericiţi când dăm de necaz, căci astfel am vorbi de o reacţie patologică. Aici putem vorbi de o schemă cognitivă. Schemele cognitive au următoarele funcţii:

• funcţia de cunoaştere – abstracţie, interpretare, evocare, memorie semantică şi episodică;
• funcţia afectivă – generarea unor reacţii emoţionale;
• funcţia motivaţională – declanşează trebuinţele;
• funcţia instrumentală – pregăteşte acţiunea;
• funcţia evaluativă – autoevaluarea, inhibare sau direcţionare a acţiunii

Bucuria vine din promisiunea de la final: “…pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“. Scopul fiind proiectat se declanşează motivaţia, dorinţa de a “fi aşa”. Numai că, până la a ajunge în posesia calităţilor mai sus amintite constatăm că eşuăm lamentabil. Nu avem formată răbdarea, acea capacitate de a îndura activ neplăceri fizice ori morale. Nu ştim cum să acţionăm şi nici în cărţi sau manuale nu avem descrisă situaţia în care ne găsim, aici şi acum.

E nevoie de o altă cale acum:

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s’o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată (Iacov 1: 5).

Îndosariat la:Viata Crestina

Biblica stimă de sine

Am scris un comentariu la Florin si am realizat ca prin lungime si continut poate fi un articol pe propriul site

Printre altele, stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput – conceptul de sine – si sinele ideal (sau dorit), adica modul in care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Intr-un studiu efectuat de E. Higgins si colaboratorii (1985) li s-a cerut studentilor sa completeze chestionare pe tema conceptului de sine, sinele dorit de ei insisi, precum si felul in care cred ei ca sunt perceputi de tata, mama si de cel mai bun prieten si cum considera ei ca arata sinele lor dorit de aceste persoane. S-a constatat ca o distanta mare intre sinele actual (perceput) si sinele dorit conduce la stari deprimante, dar nu neaparat de acelasi tip. Daca discrepantele se manifestau intre imaginea de sine si sinele dorit de individul in cauza, rezultatul era dezamagirea si supararea, pe cand daca distanta aparea intre sinele actual si sinele dorit (asteptat) de parinti si prieteni, precumpanitor se degaja anxietatea.

De pilda, neconcordanta perceputa dintre asteptarile tatalui ca fiul sau sa devina un om de afaceri de succes si slaba speranta de a se intampla astfel i-a produs studentului in cauza o oarecare neliniste si anxietate si nu suparare. Cand insa acesta si-a dorit mult sa devina jucator de baschet, dar nu a reusit, sentimentele au fost de amaraciune, suparare si dezamagire.
Sinele si cunoasterea lui de Petru Ilut

Unii autori au aratat ca programele de crestere a stimei de sine nu trebuie sa se reduca la suportul psihologic pur, ci trebuie corelat cu modalitati si posibilitati efective de realizare de sine.

Scriptura vorbeste de o corecta “parere [stima] de sine” conform masurii de credinta pe care a dat-o Dumnezeu fiecaruia (Romani 12). Aceasta cerinta apare in contextul interactiunii fratesti si a manifestarii/practicarii darurilor personale. Daca observam, teza stima de sine sustinuta de competente proprii (daruri/talente practicate) este in primul rand biblica.

Concluzie: Stima de sine nu trebuie dezvoltata doar la nivel psihologic de tip sugestibil ci trebuie acompaniata de capacitati concrete. Este ca acea relatie dintre neprihanire si sfintenie. Dumnezeu ma considera neprihanit (daca am acceptat planul Sau, conform caruia sunt considerat astfel), insa in planul conduitei trebuie sa confirm prin sfintenie.

Dictionar:
Sugestibilitate – aptitudine de a primi sugestii, adica de a reactiona la un semnal (obiect sau ordin) in mod masinal, fara participarea activa a vointei.

Imaturitatea afectiva, emotivitatea, deficienta intelectuala favorizeaza sugestibilitatea.

Îndosariat la:psihologie crestina

Fizică

El spânzură pământul pe nimic (Iov 26:7)

Iov a scris acest lucru cu peste 3500 de ani în urmă, dar afirmaţia lui ţine de fizica secolului XX. Legea gravitaţiei pe care a descoperit-o Newton nu adaugă nimic nou la cele spuse de Iov, ci doar explică cum “atârnă [Dumnezeu] pamântul de nimic”! La începutul acestui secol (XX), oamenii de ştiinţă credeau că în spaţiu există o substanţă denumită “eter”, care face ca pământul să îşi păstreze echilibrul şi poziţia. S-a dovedit însă că această convingere era eronată şi cea mai ştiinţifică afirmaţie rămâne aceea că “El atârnă pământul pe nimic“.

El şade deasupra cercului pamântului (Isaia 40:22)

Isaia a scris acest lucru uluitor cu 700 de ani înainte de Christos. Cuvântul “cerc” are în limba originală semnificaţia de “obiect sferic”. La mai bine de 2000 de ani după Isaia, în 1519 după Christos, Magellan – renumitul navigator – a călătorit în jurul lumii cu corabia, pentru a destrăma convingerea că pământul este plat, arătând astfel că ceea ce Biblia spusese cu peste 2000 de ani în urmă e adevarul adevărat, adică pământul e rotund.

Tot despre un pământ de formă sferică este vorba implicit în Luca 17, unde Domnul Isus a descris revenirea Sa ca având loc “în ziua aceea” (vers.31) şi în “noaptea aceea” (vers.34). Asta înseamnă că urma să fie, simultan, lumină într-o parte (emisferă) a globului şi întuneric în cealaltă.

Îndosariat la:Ştiinţa şi Biblia

Tipurile psihopatologice

Tipurile psihopatologice pure sunt rezultatul observaţiilor clinico-psihiatrice efectuate asupra bolnavilor psihic. Aceste tipuri nu reprezintă boli psihice, ci terenul pe care se pot dezvolta bolile psihice în anumite circumstanţe de viaţă ale individului respectiv. Ele reprezintă trăsături accentuate de personalitate prezente la unele persoane. Autorii francezi vorbesc în aceste cazuri de tipologiile psihopatologice, iar autorii germani de variaţii patologice ale normalului. Tipurile constituţionale care reunesc condiţiile unor dispoziţii pre-morbide din care se pot dezvolta boli psihice sunt următoarele:

• constituţia perversă, caracterizată prin scăderea considerabilă a simţului moral, până la pierderea acestuia, personalitate de tip imoral, vicioasă, inadaptabilă, delictuală, antisocială, needucabilă, perversă;
• constituţia paranoică, ce desemnează tipul suspicios, egocentric, rigid, interpretativ, retras, orgolios, cu dificultăţi serioase de adaptare şi comunicare;
• constituţia emotivă, caracterizată prin hipersensibilitate, labilitate, dispoziţie afectivă inegală, imprevizibilă;
• constituţia mitomaniacă sau imaginativă, caracterizată prin tendinţa spre mitomanie, confabulaţie, înclinaţie către reverie, imaginativ, tendinţa către simulare sau suprasimulare;
• constituţia ciclotimică, ce reprezintă tipul înclinat către variaţii periodice cu caracter opus ale stării de dispoziţie afectivă, fie în plus (buna dispoziţie, euforie, excitaţie maniacală, polipragmazie), fie în minus (dispoziţie tristă, stare depresivă, inactivitate);
• constituţia schizoidă, care reuneşte tipurile de indivizi interiorizaţi, reci, raţionali, necomunicativi;
• constituţia epileptoidă, caracterizată printr-un temperament amorf, vâscos, egocentric, impulsiv, cu explozii imprevizibile de mânie, violent, obtuz.

Îndosariat la:Psihopatologie